Navigare


Marin Sorescu - Iona

Introducere

     Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, care infatiseaza viata reala printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu sufletul plin de framantari si stari contradictorii. Actiunea este incarcata de tensiune si scene violente, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit.

     Iona, subintitulata de Marin Sorescu tragedie in patru tablouri, a fost publicata in 1968 in revista Luceafarul si face parte dintr-o trilogie dramatica, intitulata sugestiv Setea muntelui de sare.

Cuprins

     Titlul trilogiei este o metafora care sugereaza ideea ca setea de adevar, de cunoastere si de comunicare constituie caile de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul istovitor al existentei, iar cele trei drame care o compun sunt meditatii-parabole, realizate prin ironie.

     Iona de Marin Sorescu apartine teatrului modern, unde nu se mai pastreaza distinctiile dintre speciile traditionale ale dramaturgiei: tragedie, comedie si drama. Eliberarea de formele dramaturgiei traditionale se manifesta prin mai multe aspecte: amestecul speciilor, insertia liricului, reinterpretarea unor mituri (mitul biblic), absenta conflictului exterior, absenta cronologiei, prezenta unui timp si a unui spatiu simbolic, suprapunerea fictiunii cu realitatea, prezenta indicatiilor scenice ample pentru fixarea spatiului si prezentarea personajelor, prezenta unui singur personaj.

     Subintitulata tragedie in patru tablouri, piesa iese din clasificarile clasice, fiind o parabola dramatica, alcatuita sub forma unu monolog si care cultiva alegoria si metafora.

     Avand ca punct de plecare povestea biblica a lui Iona, Marin Sorescu creeaza o drama moderna despre singuratate si tragica absenta a sensului in lume. Piesa este construita sub forma unui monolog ce constituie viziunea despre lume a omului modern.Lipsa precizarii perioadei istorice, situarea in atemporal sunt aspecte ale tragicului modern. Omul se cauta pe sine fara folos. Interogatiile lui Iona raman suspendate intr-un spatiu inchis, fara iesire.

     Tema dramei este singuratatea fiintei umane si ilustreaza conflictul interior, strigatul tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate pentru a-si regasi identitatea. Piesa de teatru exprima neputinta eroului de a inainta pe calea libertatii, raportul dintre individ si societate, dintre libertate si necesitate, dintre sens si nonsens, ca problematica filozofica existentiala. Secvente ilustrative sunt momentul in care Iona isi pierde ecoul, incercarea esuata de comunicare cu cei doi pescari si episodul in care rateaza comunicarea cu lumea (biletul scris cu propriul sange e gasit tot de el).

     Conflictul este de fapt drama existentiala a protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona traieste plenar un conflict interior cu propriul sine,intr-o intriga de mare tensiune dramatica nascuta din discrepanta dintre idealul/ideea de libertate, de cunoastere absoluta, si damnarea de a trai intr-un orizont inchis, ca un pantece de chit.

     Titlul piesei trimite la mitul biblic al prorocului Iona din cartea cu acelasi titlu a Vechiului Testament, pe care autorul il reinterpreteaza si il trateaza in maniera proprie. Sorescu pastreaza din mitul biblic doar numele eroului, deoarece spre deosebire de prorocul biblic, care este inghitit de un peste pentru neascultarea de a propovadui credinta in Dumnezeu oamenilor din cetatea Ninive, personajul din tragedia lui Sorescu se afla de la inceput prizonier in gura unui peste, fara posibilitatea evadarii si fara a fi savarsit vreun pacat. Actiunea de a pescui devine un simbol al cautarii, al cunoasterii. Tragicul situatiei consta in faptul ca procesul cunoasterii se deruleaza intr-o lume inchisa: abdomenul monstrului marin.

     Piesa este alcatuita dinr-o succesiune de patru tablouri. Planul exterior din primul si ultimul tablou alterneaza cu planurile lumii interioare din al doilea si al treilea tablou. Spatialitatea apartine aproape exclusiv imaginarului (plaja, burtile pestilor, moara de vant, acvariul) si se inscrie in seria metaforica a existentei tragice. Relatiile temporale reliefeaza, in principal, perspectiva discontinua a timpului psihologic care potenteaza starile interioare ale personajului.

     In tabloul I scena este construita simbolic intre cercurile concentrice de creta, intre razele timpului. Spatiul desemneaza de la inceput ambitia tragica a omului modern condamnat sa-si duca existenta intr-o lume inchisa. Aflat in asteptarea pestelui fabulos care intarzie sa apara, Iona incearca prin joc sa pacaleasca soarta potrivnica si isi aduce de acasa un acvariu din care vaneaza pestii deja captivi pe care ii arunca in navod.

     Tabloul II se deruleaza in interiorul Pestelui I, printre bureti, oscioare, alge, mizerie acvatica, Iona fiind surprins in semiobscuritatea noului spatiu-capcana. Inceputul tabloului surprinde personajul in stare meditativa. Meditatia asupra timpului anuleaza orice speranta, orice proiectie a unui viitor. De asemena, personajul mediteaza si asupra limitelor pe care omul ar trebui sa si le stabileasca in viata.

     In tabloul III mica moara de vant aflata in burta pestelui II si de care Iona se simtise atras constituie si ea un avertisment simbolic. Captiv in pantecele pestelui, el incearca sa comunice cu semenii sai care cunosc un traseu initiatic asemanator. Ilustrativa in acest sens apartine celor doi pescari cu cate o bata-n spinare. La intrebarile lui Iona, pescarii raman muti semn ca isi poarta crucea, isi duc povoara existentei fara sa protesteze. Iona reuseste cu ajutorul unghilor sa taie o fereastra prin care sa evadeze din burta pestelui II, dar constata ca n-a reusit sa patrunda decat in alt peste. Se gandeste sa-i scrie mamei sale, un bilet in care o roaga sa-l nasca inca o data. Trimite scrisoarea intr-o basica de peste dar apoi tot el o gaseste. Acest lucru ii accentueaza sentimentul de singuratate.

     Tabloul IV il surprinde pe Iona intr-o gura de grota, spartura ultimului peste spintecat. In fata lui se afla un spatiu nedefinit ceva nisipos, ceva ca o plaja. Surprinderea lui ia nastere in momentul in care isi da seama ca orizontul pe care il vede din fata grotei nu este decat o seri de burti de peste.Gestul final, al spintecarii burtii poate fi interpretat atat in maniera existentiala, sinuciderea fiind singura modalitate de a evada din limitele existentei.

     Modalitatile de caracterizare utilizate in textul dramatic sunt directe si indirecte. Caracterizarea directa este realizata de autor prin intermediul indicatiilor scenice. In text regasim si procedee moderne de caracterizare precum introspectia si monologul interior.

     Iona este personajul principal si eponim al dramei omonime, pentru conturarea caruia Marin Sorescu foloseste tehnica moderna a solilocviului (monolog rostit in prezenta sau absenta altui personaj, de care se face abstractie). Iona se dedubleaza pe tot parcursul piesei, dialogand cu sine insusi pentru a pune in valoare numeroase idei privind existenta si destinul uman, prin exprimarea propriilor reflectii, opinii sau conceptii.

     Iona este un personaj neomodernist, care exprima strigatul tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului de a inainta pe calea libertatii.

     Statutul social al personajului este acela de pescar. Statutul social are insa in piesa un rol simbolic in ceea ce priveste comportamentul uman. El simbolizeaza figura sperantei eterne pana la ultimul sau gest care il savarseste in acest sens. Actul de a pescui semnifica nevoia de cunoastere si autocunoastere. Acesta este punctul esential care contureaza statutul psihologic si moral al personajului. Iona este pescarul care traieste viata, printr-o miscare neincetata din pantecele unui peste in altul, in cautarea unu orizont de lumina, desi acesta se dovedeste in final a fi tot o lume inchisa, nedefinita, incontrolabila si artificiala. In acest sent indicatiile scenice din debutul fiecarui tablou sunt semnificative.

     Drama existentiala a pesonajului este bine individualizata prin indicatiile autorului. Prin multitudinea trairilor, Iona devine imaginea generica a omului modern. Sugestive in acest sens sunt natatiile din primul tablou: explicativ, intelept, imperativ, uimit, curios, nehotara, facandu-si curaj. Miscarile sufletesti sunt surprinse cu o mare finete. Fiecare tablou surprinde eroul in calatoria sa ratata. Cu cat se apropie de esec, cu atat indicatiile scenice sunt mai semnificative: reconstituind, blazat, speriat, cartandu-se, imitand, mangaind, enervat, chibzuit, zambind, descoperire, cu calm dupa caderea paravanului.

     Principala trasatura a protagonistului, care se dovedeste mai degraba o stare de fapt este singuratatea, personajul fiind construit sa reprezinte, in maniera alegorica, solitudinea conditiei umane. in piesa exista foarte multe secvente care ilustreaza singuratatea absoluta a protagonistului si a fiintei umane, in general. Una dintre aceste secvente este aceea in care Iona isi pierde ecoul. Astfel, eroul se striga, isi cheama dublul, pana raguseste, spre a constata ca e inconjurat doar de pustietate, dar pustietatea macar ar trebui sa-i raspunda: ecoul... Disparitia propriului ecou (Gata si cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a ispravit./ S-a dus si asta./ Semn rau) pare a-i anula existenta. insusi autorul remarca tragismul clipei in care Iona isi pierde ecoul: Cred ca lucrul cel mai ingrozitor din piesa e cand Iona isi pierde ecoul.

     Spaima protagonistului este cauzata de faptul ca omul constata sursa nefericirii sale, dandu-si seama ca lumea este doar o serie de orizonturi-pantece-de-chit.

     O alta secventa care accentueaza sentimentul acut al singuratatii personajului este aceea in care Iona scrie un bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata de piele din podul palmei stangi. incearca sa trimita scrisoarea,intr-un gest disperat, asemeni naufragiatilor, punand-o intr-o basica de peste, dar tot el este acela care o regaseste.

     Ca personaj alegoric, Iona este un simbol cuprinzator, nu o individualitate, chemat sa intruchipeze umanitatea, in ceea ce are ea fundamental si definitoriu. Numeroase trasaturi converg in acest personaj tragic, impresionant prin tenacitatea de a invinge un destin potrivnic, prin iluzia ca poate alunga sau insela singuratatea, prin vointa neinfranta de a iesi la lumina si, nu in ultimul rand, prin inocenta visului de a gasi un punct de stabilitate in mijlocul etern miscatoarei mari.

Incheiere

     in concluzie, piesa Iona de Marin Sorescu aduce o innoire radicala in teatrul romanesc. Lipsa precizarii perioadei istorice, situarea in atemporal, valorificarea si reinterpretarea mitului biblic despre prorocul Iona sunt aspecte ale teatrului modern.