Navigare


Goerge Bacovia - Lacustra

Introducere

     Publicata in volumul Plumb, aparut in 1916, poezia Lacustra apartine esteticii simboliste si este reprezentativa pentru universul bacovian.

     Poezia Lacustra a lui George Bacovia se inscrie in universul tipic simbolist mai ales prin dramatismul trairilor eului liric (solitudine, angoasa, monotonie, nevroza), dar si prin tehnica repetarii temelor si a simbolurilor, prin cromatica, prin modul de constructie a cadrului, prin muzicalitatea interioara stridenta.

Cuprins

     Intre planul exterior si cel interior se stabilesc puternice corespondente: plansul interior al fiintei este insusi plansul universului in descompunere - Aud materia plangand. Plansul, singuratatea sunt laitmoive ale acestei lirici.

     Forta germinatoare a apei din poezia clasica este inlocuita prin noi valori simbolice ale apei: monotonie, anxietate, disolutie. Ploaia este un simbol obsedant care circula de la o poezie la alta, iar lacustra devine un simbol al izolarii, o imagine a spatiului inchis, proiectie a unui eu liric prizonier al unei obsesii, universul bacovian fiind unul inchis.

     Muzicalitatea exterioara este sub semnul armoniei, in ciuda rimei imperfecte. Muzicalitatea interioara este pusa sub semnul agresiunii continue a ploii. Utilizarea preponderenta in rimele din strofa-refren a gerunziilor cu valoare durativa, ca si a aliteratiei sugereaza o atmosfera apasatoare, monotona.

     In Lacustra, viziunea despre lume surprinde o existenta fara iesire, nemetafizica, intrucat textul hiperbolizeaza starea de singuratate, obsesia unei depline izolari si presimtirea dezagregarii, a neantului.

     Fiind o poezie simbolista, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si este sustinut de marci lexico-gramaticale specifice prezentei explicite a eului, forme pronominale si verbale de persoana I (ma, mi, sunt, tresar) si la nivelul expresiei prin pauzele afective conferite de cezura si de punctele de suspensie.

     Tema, specific bacoviana, este dezagregarea cosmica si regresiunea in haosul primordial amorf, descompunerea spiritului sub efectul ploii, alienarea fiintei sub presiunea materiei, descompunerea lenta a sinelui.

     Titlul este un simbol. Denotativ desemneaza o locuinta suspendata construita pe apa, legata de mal cu un pod care se ridica pentru a evita invazia salbaticiunilor dinspre uscat. Simbolic, titlul sugereaza starea eului, supus permanent agresiunii lumii exterioare, de care se izoleaza, dar devine captiv propriei existente.

     Incipitul cuprinde un paralelism sintactic de-atatea nopti aud plouand/aud materia plangand, verbul de senzatie aud sugerand perceptia dramatica a plansului cosmic, sugestiv pentru plansul fiintei. Noaptea perpetua adanceste prin non-culoarea senzatia de spaima, de monotonie, dar si dorinta de evadare intr-un timp revolut al locuintelor lacustre.

     Imaginarul poetic se dezvolta in jurul a doua simboluri acvatice: ploaia in varianta sa maladiv-diluviana sugerand degradare, anxietate, monotonie, disolutie si lacustra, simbol al limitarii orizontului uman, dar si al izolarii si solitudinii. Ploaia monotona nu este un simplu element de decor, ci agentul descompunerii materiei si eului. Locuinta lacustra devine simbol al disparitiei treptate , dar iremediabile sub imperiul distrugator al elementului acvatic.

     La nivel compozitional, poezia cuprinde patru catrene dispuse simetric, constructia este circulara, ceea ce sugereaza lumea inchisa ca un cerc si realizata de reluarea versurilor de-atatea nopti aud plouand... / sunt singur si ma duce-un gand / spre locuintele lacustre. Exista asadar o secventa refren care confera textului muzicalitate simbolista.

     Strofa intai exprima, in mod simbolic, dezagre­garea materiei, sub actiunea unei ploi permanente, plasata in atemporalitate: De-atatea nopti aud plouand. Perceptia unei alunecari in acvatic se face gradat, de la o reactie personala, in regim intim, la inregistrarea unei reactii cosmice: Aud materia plangand. Caderea ploii actioneaza hipnotic asupra somnului fiintei si a lumii. Astfel, apele din realitatea obiectiva, ploaia, se contopesc cu apele visului, subconstientul, ambele avand proprietatea de a descompune, a dizolva. Apele ploii, constientul, aduc la suprafata, din vis apele profunde ale constiintei, imaginea lacustrelor. Izolarea poetului este exprimata direct: Sunt singur.

     In strofa a doua, este continuata ideea elemen­tului acvatic, prin intermediul unor simboluri precum: scanduri ude, vad, pod, mal. Starea de nevroza, de iritare, provocata in prima strofa de plansul si dez­agregarea materiei, se coreleaza cu spaima, in strofa a doua, sentimente generate de pericolul iminent: In spate ma izbeste-un val. Reactiile instinctuale pri­meaza, eul fiind redus la contururile acestora: Tresar prin somn, si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal. Apare motivul somnului purtand sugestia mortii, caci somnul bacovian este "un somn intors", care se transforma intr-un cosmar.

     Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a poetului, prin regresiunea in golul istoric al inceputurilor lumii. Singuratatea este proiectata in eternitate prin intermediul versului: Pe-aceleasi vremuri ma gasesc. Teama de neant pro­duce exasperare, dar si resemnare in izolare.

     Dezagregarea se extinde la nivelul intregului univers, pilotii grei ai lumii launtrice prabusindu-se sub actiunea distrugatoare a apei. incordarea, intin­derea nervilor in mod excesiv preconizeaza apropierea sfarsitului, cu sugestia motivului biblic al potopului.

     Ultima strofa o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, care se realizeaza ca o prelungire a primului catren: Tot tresarind, tot asteptand. Accentul cade pe planul subiectiv, trecandu-se de la universal la individual. Descompunerea este o actiune liniara si finita.

Incheiere

     Prezenta unor motive literare precum: moartea, ploaia, golul, noaptea, plansul, nevroza, ca si a unor tehnci specifice (corespondente, simboluri, muzicalitatea), inscrie aceasta poezie in lirica simbolista. Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a intregii existente, de dezagregare a materiei si a fiintei.