Navigare


I.L. Caragiale - O scrisoare pierduta

Introducere

     In epoca marilor clasici, cand se afirma scriitori a caror valoare depaseste granitele conjuncturale si care vor deveni repere ferme ale literaturii romane, comediile lui Caragiale reprezinta un punct de referinta pentru intreaga dramaturgie romaneasca, pana in zilele noastre.

     Genul dramatic reuneste operele scrise pentru a fi reprezentate, prin interpretarea actorilor, cu contributia decorului sugestiv, a luminilor, a muzicii, realizandu-se astfel spectacolul care integreaza publicul mai mult decat oricare alt gen literar. Dintre speciile principale ale genului: comedia, tragedia si drama, Caragiale s-a oprit asupra celor din urma, scriind 4 comedii si o drama.

     Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Conflictul comic este realizat prin contrastul intre aparenta si esenta. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic.

Cuprins

     Capodopera dramaturgiei lui I.L. Caragiale, O scrisoare pierduta este o comedie reprezentativa pentru realism, prin veridicitate, prin incadrare exacta in timp si spatiu, prin tipologiile realiste, prin atitudinea critica materializata prin ironie si prin tehnica detaliilor specifica acestui curent, specifica acestui curent.

     Opera lui Caragiale este fidela principiilor promovate de societatea culturala Junimea si esteticii realismului. In grupul junimist, marele dramaturg gaseste mediul propice dezvoltarii plenare a spiritului sau critic, a gustului pentru clasic si a ironiei usturatoare.

     O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri care satirizeaza vicii ale societatii romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea, ridiculizand aspectele vietii politice si familiale ale marii burghezii.

     Titlul comediei numeste pretiosul obiect care antreneaza personajele in conflicte carnavalesti si le prinde in vartejul unor actiuni cu proportii catastrofale, tratate insa in registru comic, care surprinde contrastul dintre aparenta si esenta. Din obiect al unei relatii particulare, scrisoarea devine un document de interes public. Ca instrument de santaj, ea deplaseaza actiunea de pe scena politica in culisele luptei electorale.

     In lumea lui Caragiale, indivizii traiesc o existenta derizorie, careia ii atribuie proportii hiperbolizante si investesc enorm in evenimente marunte, carora le confera dimensiunile unui destin. Fara ierarhii valorice, fara principii morale, fara capacitatea de a discerne intre bine si rau, intre adevar si minciuna, intre esenta si aparenta, indivizii se situeaza dincolo de moralitate si imoralitate : ei sunt pur si simplu amorali. Singura abilitate pe care o au este imitatia si mimarea unor comportamente, fie ca este vorba despre dragoste, despre tradare, despre onoare sau despre politica. In profunzimea viziunii caragialiene asupra existentei se dezvolta intuitia apropierii comicului de tragic, pana la estomparea granitelor dintre cele 2 categorii.

     Textul dramatic impune comunicarea mesajului prin dialog si prin replici ale personajelor, completate de elementele nonverbale si paraverbale, precum si de informatii referitoare la decor, care preiau rolul descrierii din textul narativ. O scrisoare pierduta infatiseaza o lista de 12 persoane, dupa cum le numeste autorul in pagina de prezentare, la care se adauga figurantii : alegatori, cetateni, public. Textul este impartit in patru acte cu un numar variabil de scene si pastreaza, in mare masura, ideea de unitate de timp, spatiu si actiune.

     Pentru ca este destinata reprezentarii pe scena, intr-un timp limitat, opera dramatica este supusa necesitatii de a concentra actiunea si de a mentine tensiunea. Asa se explica faptul ca "O scrisoare pierduta" debuteaza ex-abrupto, in plina intriga, dupa consumarea expozitiunii in afara cadrului textual sau scenic. Acumularea de conflicte se produce rapid, angreneaza toate personajele si se precipita spre un final spectaculos.

     Comedia se deschide cu evocarea raidului nocturn facut de Pristanda, care, spionand casa lui Catavencu, a aflat intentia acestuia de a publica in "Racnetul Carpatilor" o scrisoare compromitatoare. Pe parcursul primelor 5 scene ale actului I, se contureaza, din diverse perspective, expozitiunea, consumata deja inaintea debutului actiunii propriu-zise: felul in care a fost pierduta scrisoarea, de catre cine si cui ii este adresata, continutul ei. Desfasurarea actiunii introduce in scena personaje noi. Farfuridi si Branzovenescu dau primele semne de suspiciune, Cetateanul turmentat vine sa aduca scrisoarea andrisantului, dar constata ca nu o mai are. Zoe utilizeaza tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe Fanica sa sustina candidatura canaliei, dar acesta nu accepta, spre deosebire de Trahanache, care a cedat mult mai usor.

     Actul II se desfasoara in ritmuri foarte alerte si adauga complicatii bulgarelui de zapada creat deja si pornit cu viteza pe panta alegerilor. Pristanda este prins intre ordine contradictorii: prefectul ii poruncise perchezitionarea casei lui Catavencu si arestarea lui, pe cand Zoe solicita eliberarea captivului si ii promitea sprijinul electoral. Actul se incheie cu sosirea depesei de la centru, prin care se solicita alegerea altui candidat pt colegiul al II-lea.

     Discursurile candidatilor Farfuridi si Catavencu deschid actul III si pregatesc punctul culminant: anuntarea noului candidat, Agamemnon Dandanache. Incercarile lui Catavencu de a vorbi despre scrisoare esueaza, pentru ca este saltat in ambuscada pregatita de Pristanda. In incaierare isi pierde palaria, care ajunge la Cetateanul turmentat, impreuna cu scrisorica din captuseala.

     Actul IV continua in crescendo tensiunea dramatica, pentru ca scrisoarea nu a ajuns inca la Zoe, iar Catavencu este de negasit. Intre timp, Dandanache desconspira tertipurile prin care a ajuns candidat si anunta intentia de a folosi docomentul ca eterna arma de santaj. Tocmai cand se credea definitiv dezonorata, salvarea coanei Joitica apare in persoana simpaticului Cetatean, care ii restituie scrisoarea. Redevenita puternica, femeia are taria sa-l ierte pe umilul domn Nae, dar in deznodamant ii pretinde sa conduca petrecerea in cinstea noului ales.

     Conflictul principal al operei antreneaza doua tabere a caror confruntare are loc in plan politic: membrii de baza ai partidului aflat la putere si gruparea independenta a lui Nae Catavencu, aspirant la calitatea de deputat. Obstacolul este pierderea biletului de amor trimis de Fanica amantei lui, Zoe. Ciocnirea celor doua tabere este provocatoare de tensiune dramatica, acumulata treptat prin tehnica bulgarelui de zapada. In conflictul secundar un rol important are grupul Farfuridi-Branzovenescu, obsedat de tradare din partea fruntasilor partidului si implicit de pierderea nominalizarii la deputatie a celui dintai.

     In plan politic, momentul maximei tensiuni ar trebui sa fie nominalizarea candidatului-surpriza, impus de la centru : Agamemnon Dandanache. De fapt, tensiunea creste constant, pana la revenirea scrisorii buclucase in mainile destinatarului. Solutia finala este impacarea tuturor opozantilor, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Toate comediile lui Cragiale debuteaza cu unu scandal si se termina cu o petrecere, accentuand ideea ca nu exista principii sau valori care sa nu poate fi incalcate atunci cand enteresul o cere.

     Pompiliu Constantinescu demonstreaza legatura operei lui Caragiale cu vechea comica, argumentand ca personajele ilustreaza vechi tipuri comice: incornoratul Zaharia Trahanache; amorezul Tipatescu; cocheta adulterina-Zoe; demagogul- Catavencu, Farfuridi, Dandanache; cetateanul- Cetateanul turmentat; raisonneurul- Pristanda, care este si tipul slujbasului umil.

     Caragiale creeaza o tipizare comica, prin generalizarea unei categorii, amintind de caracterele comice ale comediei clasice, dar eroii lui Caragiale sunt individualizati prin detalii care se refera la situatia sociala sau intelectuala, temperament, limbaj. Comicul de caracter configureaza personajul in doua modalitati: prin evidentierea unei "monomanii" (demagogul, avarul, ipocritul, gelosul, servilul) sau prin rolul de compozitie (amorezul, cocheta, incornoratul, confidentul). Din combinatia celor doua modalitati se nasc personaje care pot fi incadrate in doua tipologii, cu criterii diferite. Astfel, Zoe este prin trasatura caracterologica femeia voluntara si prin rolul de compozitie- cocheta.

     Comicul de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ, formator pe care scriitori il atribuie artei, in general, si literaturii in particular. A satiriza viciile unei societati, a le contura in tuse groase, ale arata lumii intregi devine o maniera de a aborda o "boala". Rasul pe care il provoaca spectacolul naravurilor lumii este primul pas spre vindecare.

     Lista moravurilor satirizate in O scrisoare pierduta este destul de lunga: adulterul, servilismul, prostia, incultura, infatuarea. Multe pot fi intalnite, in cumul, la unele personaje, dar principale sunt doua vicii generalizate: demagogia si coruptia. Acestea sunt extinse la nivelul intregii societati si la nivelul clasei politice si al marii burghezii.

     Singurul personaj feminin al comediei, Zoe, este paradoxal femeia-barbata, voluntara, tenace, puternica. Distinsa doamna de societate este stimata de toti si a stiut sa intre in gratiile fiecaruia. Singurul ei punct vulnerabil este viata secreta, deja vechea istorie de amor cu prefectul, care si-a ratat ascensiunea politica si a ramas in obscura capitala a judetului de munte doar de dragul ei. Toata lumea ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa raspunda solicitarilor Zoei onorabilul sot ii protejeaza sensibilitatea si executa fara intarziere toate poruncile ei; Fanica este gata sa renunte la pozitia sociala, pentru a salva reputatia amantei sale, Ghita Pristanda isi risca slujba si il minte pe prefect, pentru a facilita intalnirea dintre Catavencu si coana Joitica. Pana si satajistul domn Nae ii recunoaste calitatile si are vagi remuscari ca tocmai ea a cazut victima santajului.

     Reprezentativa pentru relatiile din cuplul de amanti este scena VI din actul III, cand Zoe desfasoara tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe prefect ca solutia salvatoare este sustinerea candidaturii lui Catavencu. Initial plange si umila, recunoaste ca a comis o nerozie fara seaman. Trece apoi la persuasiune cu mijloacele santajului sentimental., insira argumente logice, intr-o tirada cu mare forta de evocare, menita sa-i creeze lui Tipatescu imaginea unui carnagiu cum or sa ma sfasie, repetat la nesfarsit.

     In fata acestei apocalipse, Fanica adopta atitudinea cavelerului, care sacrifica totul pentru aleasa inimii lui, si intr-un elan de romantism melodramatic, ii propune sa fuga in lume amandoi. Zoe este insa realista; pasiunea nu ii intuneca ratiunea si nu este dispusa a renunta la tot pentru iubire. Vazandu-se refuzata in spirijinirea candidaturii santajistului, Zoe joaca o ultima carte: ameninta cu sinuciderea. Slabiciunea acestea nu corespunde firii ei voluntare, asa ca amana gestul fatal.

     Finalul fericit reasterne linistea peste lumea intreaga, deci si peste triunghiul conjugal. In nauceala lui, Dandanache repeta aceeasi confuzie si nu ii poate intra in cap adevarul: il considera pe varstnicul Trahanache prefect, iar pe Tipatescu sotul damei.

Incheiere

     Comedia de moravuri O scrisoare pierduta exprima vocatia de scriitor realist a lui Caragiale, nu numai prin spiritul de observatie acut si prin luciditatea cu care scruteaza lumea ci si prin procuparea pentru domeniul social. Obiectivitatea, veridicitatea realizata prin tehnica acumularii detaliilor sunt trasaturi esentiale ale acestei capodoperea speciei. Personajele tipologice sunt supuse ridiculizarii, pentru ca rasul a fost intotdeauna considerat un mijloc de amelioare a moravurilor , atitudine prin care scriitoul atinge dezideratul educativ al artei, ramanand adeptul artei prin arta.