Modernismul reprezinta un curent in arta si literatura secolului al XX-lea, caracterizat prin negarea traditiei si prin impunerea unor noi principii de creatie.
     In literatura romana,
Eugen Lovinescu este cel care teoretizeaza modernismul ca doctrina estetica, dar si ca manifestare. Prin intermediul revistei si al cenaclului
Sburatorul, Eugen Lovinescu pune bazele modernismului romanesc. In esenta, modernismul lui Lovinescu porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, care determina sincronizarea culturilor europene. Astfel, civilizatiile mai putin dezvoltate sufera influenta celor avansate. Prin
sincronizarea literaturii romane cu
spiritul veacului, Eugen Lovinescu considera necesare cateva mutatii de ordin tematic si estetic: trecerea de la literatura cu tematica preponderent rurala la o literatura de inspiratie urbana, intelectualizarea prozei si a poeziei, cultivarea romanului analitic si al autenticitatii, parcursul cronologic din romanul traditional fiind inlocuit de fluxul constiintei in romanul de analia psihologica.
    
Patul lui Procust, de Camil Petrescu, apare in 1933 si constituie, pentru literatura romana, un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidand astfel romanul romanesc modern. Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamenteaza, principiul sincronismului prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic.
     Sustinator al autenticitatii, substantialitatii si al relativismului in literatura romana, Camil Petrescu realizeaza in romanul
Patul lui Procust adevarate
dosare de existenta, toate fiind confesiuni de constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face pe baza reflectarii realitatii in propria constiinta.
    
Modalitatea narativa se remarca prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj.
    
Perspectiva temporala este discontinua, bazata pe alternanta temporala a evenimentelor.
    
Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, casa Emiliei, redactia ziarului, etc., dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajelor. Ca modalitate estetica, se manifesta aici
memoria afectiva, cea care aduce, in timpul obiectiv al relatarii, intamplarile petrecute in timpul subiectiv al amintirilor.
    
Tema romanului ilustreaza problematica fundamentala a prozei Camil Petresciene, drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana.
    
Titlul este o metafora, facand trimitere directa la o poveste mitologica din antichitate. Titlul romanului imagineaza societatea ca pe un
pat al lui Procust, ca spatiu limitat, in care valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte este supus deformarilor chinuitoare, carora nu le rezista.
    
Structura romanului este complexa, determinand compozitia pe mai multe planuri narative care se intersecteaza si se determina reciproc:
trei scrisori ale Doamnei T. adresate autorului, jurnalul lui Fred Vasilescu,
Epilog I,
Epilog II si notele de subsol ale autorului, care expliciteaza si incheaga intr-un tot unitar planurile narative ale romanului.
    
Incipitul este realizat printr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T. le face autorului si pe care acesta le explica in subsolul primei pagini.
     Romanul incepe cu
cele trei scrisori ale doamnei T. si cu notele explicative din subsolul paginilor ale autorului, care o indeamna sa faca publica experienta nefericita a sentimentului de iubire neimplinita, cu scopul de a crea
un dosar de existenta. Ea refuza si scriitorul o convinge sa se confeseze in scris, recomandandu-i un stil precis si concis.
     Camil Petrescu apeleaza la formula romanului epistolar pentru ca impresia de autenticitate, ce se desprinde din scrisori, sa se constitute intr-o confesiune cuprinzatoare a adevarului, ca experienta traita, ca valoare esentiala a vietii, asa cum a fost perceputa de catre fiecare personaj in parte, autorul realizand o creatie literara dupa formula romanului in roman.
    
Jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai intinsa si complexa parte a romanului si poarta titlul
intr-o dupa-amiaza de august, cuprinzand confesiunea tanarului privind iubirea pentru doamna T., scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima catre Emilia, precizarile lamuritoare ale acesteia si notele de subsol ale autorului. In acest capitol, Camil Petrescu ilustreaza si o imagine complexa a vietii economice, politice si financiare din Romania de la inceputul secolului XX.
     La rugamintea autorului, Fred Vasilescu consemneaza in jurnalul sau iubirea pentru doamna T. si scrisorile lui George Demetru Ladima, din ambele confesiuni reiesind doua puncte de vedere diferite asupra aceleiasi pasiuni, adica
doua romane subiective despre aceeasi poveste de dragoste, la care se adauga si
comentariile autorului, care reuseste sa creeze niste veritabile dosare de existenta (Gheorghe Glodeanu).
    
Epilogul I relateaza infrigurarea cu care Fred Vasilescu cerceteaza, chiar de a doua zi de dupa vizita la Emilia, imprejurarile sinuciderii lui George Demetru Ladima.
    
Epilogul II, subintitulat "Povestit de autor" naratorul relateaza la persoana I despre ciudatul accident de avion suferit de Fred Vasilescu, a doua zi dupa ce ii predase caietele.
    
Finalul romanului cuprinde discutia doamnei T cu naratorul, din care reiese ca ea fusese tot timpul framantata de incertitudinea iubirii si marturisirea ei ca l-a iubit pe Fred cu pasiune, cu voluptate si nu a inteles niciodata de ce el intrerupsese aceasta relatie. Naratorul renunta definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind iubirea ciudata dintre cei doi, deoarece adevarurile nu pot fi limitate.
     Romanul
Patul lui Procust este construit pe axa fundamentala a autenticitatii, Camil Petrescu ilustrand substanta vietii, fie prin valori existentiale ca iubirea si demnitatea, fie prin prezentarea realitatilor sociale, culese din banalitatea cotidiana, conturand un tablou convingator al lumii politice, economice si financiare din Romania anilor 1926-1928.
    
George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice ale celorlalte personaje, ca Fred Vasilescu si Emilia Rachitaru, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele de ziar reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul care anchetase sinuciderea ori marturiile prietenilor lui de cafea.
     Ladima,
poet talentat si gazetar intransigent, cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului Camil Petrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente existentiale.
    
Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite si subiective, avand - asadar - la baza principiul estetic al relativismului. Fred Vasilescu vede la inceput
un tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu mustata de plotonier, apoi il aseamana cu
un profesor universitar, de o politeta de ambasador pensionar, iar Emilia si-l aminteste ca pe un tip
blond si foarte inalt putin cam haloimas, dar era simpatic.     
Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unit ca genial, ignorat sau negat cu fermitate de altii, iar ca gazetar se manifesta intransigent si inflexibil, cinstit si insetat de adevar.
    
Originalitatea romanului e data de subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori. Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza,care scot in evidenta zbuciumul interior al personajelor, central de aspiratia spre absolut.