Gradinile amagirii te-asteapta-acolo unde Apusa tinerete s-a ofilit de dor, Si apa ce-atipeste, în luciul rânjitor, Visarile-ti oglinda si-ncheaga-ale ei unde. Si când ursuza luna în tulburi nori s-ascunde Si mut, vazduhul vested tresalta-n lung fior, Va rasari iar umbra cu chip înselator Cu ochi a caror taina tu n-ai stiut patrunde. Dar, în zadar vei cere viclenei naluciri Sa-ti mai învie-o clipa a stinsei fericiri, Ca va pieri, zâmbindu-ti, cu degetul la gura, Si singur iar vei plânge în searbedele zori Amara soarta care te-a prigonit cu ura, Încununându-ti fruntea cu mohorâte flori.
(Mateiu I. Caragiale, Gradinile Amagirii)
1. Mentioneaza câte un sinonim contextual pentru cuvintele ursuza si taina.
2. Explica un rol al întrebuintarii cratimei în structura „tresalta-n lung fior”.
3. Alcatuieste doua enunturi pentru a ilustra sensul propriu si sensul figurat al cuvântului a (se) ofili.
4. Mentioneaza doua teme/ motive literare prezente în poezie.
5. Numeste sentimentul dominant care se desprinde din poezie.
6. Precizeaza doua marci lexico-gramaticale prin care se evidentiaza prezenta eului liric în textul dat.
7. Explica semnificatia unei figuri de stil identificate în a doua strofa.
8. Comenteaza, în 6 - 10 rânduri, ideea/ o idee poetica identificata în textul dat.
9. Motiveaza titlul poeziei prin raportare la câmpul semantic dominant.
Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre ideal, pornind de la ideea identificata în urmatoarea afirmatie: „Spune-mi ce sacrifici pentru idealul tau si-ti voi spune daca-l iubesti sau nu”. (Panait Istrati, Reflectii si maxime)
Atentie! n elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie: - sa respecti constructia discursului de tip argumentativ: structurarea ideilor n scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimarii unei aprecieri; - sa ai continutul si structura adecvate argumentarii: formularea ipotezei/ a propriei opinii fata de ideea identificata n afirmatia data, enuntarea si dezvoltarea corespunzatoare a doua argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; - sa respecti normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie si de punctuatie).
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre trasaturi ale romanului, ilustrate printr-o opera literara care apartine lui G. Calinescu, pornind de la ideile exprimate în urmatoarea afirmatie critica: „Atenta observatie a socialului, zugravirea unor caractere bine individualizate, gustul detaliului, observarea umanitatii sub latura morala, fresca Bucurestiului de dinainte de Primul Razboi Mondial, naratiunea la persoana a treia si mentinerea naratorului omniscient constituie trasaturi predilecte ale romanului de tip balzacian, asimilate si de G. Calinescu”. (Gheorghe Glodeanu, Poetica romanului românesc interbelic)   Nota! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/ a punctului de vedere cu privire la tema, argumentatia (cu minimum 4 argumente/ rationamente logice/ exemple concrete etc.) si concluzia/ sinteza. Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea în pagina, lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 2 pagini.